E trist...

Vantul bate nebun si afara se incalzeste. Traficul e mult mai lejer chiar si pentru ora 10. Undeva la capatul unui tramvai se vede o cladire comunista cu sarma ghimpata si ziduri inalte. Da, e un penitenciar. Am ajuns si acolo. Si nu mai vreau sa vad inchisori vreodata.
Pe langa faptul ca nimeni nu vorbeste vreo limba straina, macar si din gesturi, uniformele albastre sunt incredibil de nepoliticoase. Te lasa s-astepti cu ora pana aduc un detinut sa vorbesti cu el. Nu te conduc macar prin labirintul de coridoare de la subsol si nimeni nu-ti poate raspunde la nicio intrebare. Insa au curiozitatea daca ai stick-uri de memorie prin buzunar. De parca ai putea sa arhivezi un detinut sa-l scoti afara....
Tiganii urla, cainii vagabonzi sunt la ei acasa, inauntru e un frig de-ti crapa oasele, betonul gri si gresia alba scot un ecou trist si rece. Toti urla si iar urla, mirosul e mai rau ca la metrou si ti-e frica sa atingi ceva. Iar daca esti femeie, simti privirile lor infometate cum se uita la tine de parca te-ar sfasia de vie.
Detinutii stau cate 10 intr-o celula si agresiunile sunt la ordinea zilei. Nu li se respecta drepturile. Dar asta e o inchisoare mai civilizata, din cate am auzit. In unele tari din Africa e mult mai mizer si femeile sunt puse la un loc cu barbatii. Iar directorii penitenciarelor dau aiurea din gura si spun c-or sa faca asta si ailalta. De fapt nu-i pasa nimanui de cei inchisi. Chiar daca unii ajung acolo din greseala sau pedeapsa e prea mare pentru ce-au facut.