7th...heaven??

[...] el o suna, ea raspunde...se tin de mana, se injura de mama focului si-apoi se iau in brate. Ma simt ca la cel mai amuzant circ, cu doi oameni care aproape functioneaza ca unul. Sunt veseli...cum eu n-am mai fost de mult...
Azi am semnat pentru noua casa, probabil [la fel de] temporara ca si toate celelalte de pana acum. Ma mut pentru a 9-a oara...in 4 ani. Fix de ziua mea. Anul trecut pe vremea asta eram acasa, fara nicio perspectiva, inconjurata de niste oameni pe care nu-i inghiteam neparat si uitandu-ma furioasa in calendar asteptand cu nerabdare s-ajung inapoi in Bucuresti, sa-mi gasesc linistea.

Anul asta am vrut sa fac ceva cu un tort...nu inteleg de ce tin cu dintii de chestia asta...sa fiu cu cateva persoane pentru care insemn si eu..ceva...insa e o zi ca oricare alta. Nu am liber de la munca, nu fac nimic special si nu e nimeni langa mine. Anul trecut mi-am pus aceeasi dorinta pe care mi-o pun si anul asta. Anul trecut s-a implinit. Habar n-am daca se va implini si anul asta.
Mereu m-am intrebat cum o sa fie viata la 20 de ani pe cand aveam 15. Am trecut de 22 si tot nu stiu. Ma obsedeaza ideea ca pana la 25 trebuie sa ai o casa si un rost iar pana in 30 o familie. Nu inteleg de ce cretinitatile astea nescrise imi vin in minte ca un cantec prost de la Inna. N-am nicio sansa sa am casa mea pana in 25 de ani...nici macar pana in 30. Ar trebui sa muncesc o viata numai pentru un amarat de apartament in niste blocuri de tot rasul. Am avut vise..dar pe masura ce-am crescut...au fost inlocuite de un realism amar. E amuzant ce citesc pe net despre varsta de 23 de ani.
Inca vreau sa vad lumea. Cum? dracu stie. Vreau sa nu ma mai priveasca parintii ca pe un copil prost. Vreau sa am mai multa minte si mai multa caldura langa obrazul meu. Vreau sa ma impiedic de neatentie ca umblu cu nasul pe oriunde decat in pamant. Imi doresc niste boxe si...nevermind, am prea multe pretentii.
Nu vreau nimic altceva decat sa fiu fericita. Problema e ca nu stiu cum!