Ce vreau

Am primit un telefon zilele trecute. Cu o oferta de job. In timp ce mainile mele lucrau de zor sa termine ce incepusem de dimineata si cu cealalta ureche mai vorbeam la un telefon. "Suntem de la compania X, ne dorim sa lucrati cu noi, ne ocupam cu asta si astalalta, sunteti disponibila pentru un interviu?" "Pai sa stiti ca eu lucrez full time in locul Y de multa vreme, nu inteleg cum voua v-a luat 8 luni sa ma sunati pentru interviu." "Noi oferim beneficiile astea, vrem de la tine asta si vrem sa stim cand poti sa vii la interviu." "Pai nu pot sa vin pentru ca nu am cum sa-mi iau liber exact in ziua aia si-n plus imi place postul pe care lucrez." "Si pentru ce suma esti dispusa sa vii la noi?" "Momentan nicio suma, pentru ca-mi place mult ceea ce fac." 

Ma amageam singura. Burse, vize, legalizari, sute de telefoane zilnic, mizerii, urlete, stres, explicatii, scrisori, note, traduceri si iar totul de la capat. M-au sunat si-n zilele mele libere. M-au sunat in concediu, desi inainte sa plec am explicat cum se fac anumite lucruri extrem de clar si concis incat ar putea fi facute de oricine. Plus c-am lasat instructiuni scrise. Iar cine trebuia sa-mi tina locul a lasat totul balta si a trebuit sa fac totul dupa ce m-am intors din concediu in 2 ore. Ca apoi sa primesc un telefon de la cel pentru care am un profund respect spunandu-mi pe o voce sarcastica: "Ai gresit toate cele 6 formulare, acum nu mai pot sa am incredere in tine, trebuie sa verific totul." Cand eu am verificat hartiile alea de zeci de ori stiind ce consecinte are si cea mai mica greseala. Hartiile alea au trecut de toate aprobarile insa cineva nu era multumit. Bineinteles ca nu era nimic gresit. Si nu s-a cerut scuze.

Am explicat de sute de ori niste proceduri. Am trimis confirmari peste confirmari insa daca pana in al 12-lea ceas nu stii ce sa faci dupa ce ti se explica, nimeni nu mai poate sa faca asta in locul tau. Nu mai suport mizeriile marunte doar din cauza barierei lingvistice, birocratiei si a lipsei de atentie. Nu mai suport mizeriile aruncate de-o scorpie de 60 de ani doar pentru ca n-are ce face. Cand iti spun sa nu ma intrerupi ca ceea ce fac e maxim de urgent, atunci NU ma intrerupe! Ca nici eu nu ma plang pentru alea 2 ore in care-ti fac eu treaba sau saptamanile in care-ti tin locul. Nu barfesc, nu ma plang, nu ma intereseaza ce fac altii. Dar nici nu mai sufar sa mi se urce in cap cretini care la 40 de ani nu stiu sa-si faca un CV si castiga de 7 ori mai mult ca mine. Sau care incearca sa se fofileze sa nu plateasca o amarata de taxa de examinare la o universitate cand ei le cumpara amantelor parfumuri de 2 ori mai scumpe decat orice examen... 

Mi-e scarba. Iubesc mult ceea ce fac. Pentru ce?? Pentru un pumn de dolari. Am vreo satisfactie?? Discutabil. Trebuie sa platesc chiria. Asta e motivatia mea. Insa deocamdata nu-mi creste inima cand vin la serviciu. Nu am avut niciodata pretentii prea mari. Vorbesc atat de vrumos la telefon cu niste oameni atat de rai si nepoliticosi incat ar trebui sa scot fum pe nari zilnic. Sunt calma. Mi s-a imbunatatit memoria de cand lucrez aici. Nu inteleg de ce unii oameni au atatea aere in comportament cand ei nu valoreaza cat o ceapa degerata. Cand eu ma port ireprosabil. 

Vreau doar sa fie corecti, atat. Nu am nevoie de nimic de la nimeni. Nu vreau sa profit de nimeni. Dar nu vreau sa se profite de mine. Nu cer nimic mai mult. Si-atunci am sa muncesc cu cel mai mare drag... la fel cum fac si acum.