Continuare

Am lasat blogul intr-o dezordine de nedescris, in contrast oarecum cu ordinea aparenta din mintea mea, ca de cea din inima nici nu poate fi vorba. Am uitat de pasiunile mele, de ceea ce ma facea sa tresar, caut doar mici placeri pasive, trecatoare, arzande pentru moment, numai ca mai apoi sa se transforme in cenusa. Ma caut pe mine insami. Si constat ca uneori, atunci cand te astepti mai putin, esti surprins intr-un mod barbar. 

Am mers la un party de Halloween de curand. N-aveam ce anume sa fac acasa in afara de-a toci portiunea de HDD care contine Dr. House si alte seriale. M-am imbracat atat de ridicol cum n-am crezut c-o sa arat vreodata. Am vrut sa-mi iau un costum de dansatoare insa-mi lipsea o piesa iar afara era oribil de frig, asa c-am lasat-o balta. Turns out ca minunea de costumatie mi-a distrus toata increderea-n mine acumulata in ani grei de lupta cu mine insami. Am aterizat intr-un pub iluminat pentru inima mea, cu o muzica kilometric distanta de ce-am sperat c-o s-aud asa ca mi-am imbratisat unica entitate cunoscuta, camera foto...din care am si pierdut o bucata. N-apuc sa sed bine ca sunt luata pe sus la dans. Iar de-atunci si pana la ora 4 dimineata nu am simtit cand a trecut timpul. Insa ma chinuie o intrebare obsesiv. Cum poate ghici o persoana cele mai ascunse detalii despre tine? Nu sunt ca o carte deschisa si nici nu-mi pun trairile pe tava. Chiar mai mult, tind sa ridic un zid rece si indiferent. 

Insa...